ProSpine.md

Înlocuirea discului intervertebral cervical C2-C3 cu proteză de titan și substituient osteoinductiv

În Centrul nostru s-a adresat un pacient care a suportat un traumatism vertebro-medular cervical grav, în urma căruia s-a ales cu o fractură vertebrală cervicală C2. În urma investigațiilor efectuate s-a constat că fractura este instabilă și are un potențial mare de complicații posibile.

Pentru prevenirea complicațiilor posibile și ameliorarea calității vieții, pacientului i s-a propus intervenție chirurgicală cu scop de stabilizare a coloanei vertebrale cervicale.

Cazul a fost clasificat ca unul foarte dificil din motivul abordului chirurgical.

Pentru a atinge toate obiectivele propuse a fost ales abordul submandibular anterior către segmentul C2-C3. Complexitatea cazului constă în prezenta unui coridor chirurgical foarte îngust, înconjurat de organe de primă importanță (artera carotidă, traheea, esofagul, măduva spinării, nervul facial, nervul hipoglos, glanda salivară etc.)

Intervenția chirurgicală a durat 7 ore, iar pacientul a fost externat cu ameliorare peste 5 zile după intervenție.

↑ Sus