ProSpine.md

Artrita articulaţiilor zigapofizeale în regiunea lombară

1. Introducere

Artrita articulațiilor zigapofizeale reprezintă o sursă semnificativă de durere în regiunea lombară. Fiind dispuse de-a lungul coloanei vertebrale din posterior articulațiile zigapofizeale unesc vertebrele între ele. Suprafețele articulare sunt tapetate (acoperite) cu țesut cartilaginos. Ca și orice alte articulații din organismul uman, aceste articulații pot fi de asemenea afectate de artrită.

Acest ghid vă va ajuta sa intelegeți:

  • cum evoluează boala
  • cum este diagnosticată boala
  • care sunt opțiunile de tratament

2. Anatomie

Ce regiuni ale coloanei vertebrale sunt implicate?

Coloana vertebrală a omului constă din 24 de vertebre. Vertebrele se suprapun una peste alta formând însăşi coloana vertebrală. Coloana vertebrală redă trunchiului uman forma sa și reprezintă principalul suport pe verticală. Fiecare vertebră este constituită dintr-o masa osoasă de formă cilindrică, numită corpul vertebral, de care este atașat din posterior un arc osos, numit arc vertebral, care la rîndul sau este format din două lamine. Cind vertebrele sunt suprapuse una peste alta arcul vertebral de  la fiecare vertebră delimiteaza un canal numit canal vertebral, în care se conține măduva spinării. Exact cum craniul protejeaza creierul, tot astfel coloana vertebrală joacă rol de protecție a măduvei spinării. Între vertebre la fiecare segment vertebral se afla articulațiile zigapofizeale , situate pe colana vertebrală din posterior. Sunt cîte două articulații zigapofizeale între două vertebre, cîte una de fiecare parte a coloanei vertebrale. Articulațiile zigapofizeale sunt formate din doua excrescențe osoase, care sunt aranjate dea lungul colanei vertebrale din posterior. Aceste articulații unesc între ele două vertebre și permit mișcarea libera de flexie și extensie in coloană. Suprafețele articulațiilor zigapofizeale sunt tapetate cu țesut cartilaginos. Cartilajul prezintă un țesut neted și elastic care acoperă suprafețele majorități articulațiilor. Cartilajul articular permite alunecarea suprafețelor articulare una față de alta, fără a produce o fricțiune între ele.

3. Cauzele

Din care cauză poate apărea această boală?

În mod normal articulațiile zigapofizeale sunt dispuse compact și alunecă liber în timpul mișcărilor fară a produce o careva presiune. În cazul dacă apare o presiune ce se exercită pe articulații în timpul mișcărilor, aceasta duce inevitabil la degenerare și ulterior la erodarea tesutului cartilaginos care acoperă articulația. Fiecare segment vertebral are trei puncte în care se produc mișcări: discul intervertebral (anterior) și două articulații zigapofizeale (posterior). Afectarea unuia din aceste trei puncte duce la afectarea celorlalte două. Odată cu îngustarea discului intervertebral din cauza înaintării în vârstă și degenerării are loc și micșorarea spațiului intervertebral, fapt care cauzează generarea unei presiuni suplimentare între articulațiile zigapofizeale.

Artrita în aceste articulații mai poate fi cauzată și de traumatismele suportate pe parcursul vieții. Fracturile, rupturile ligamentare, afecțiunile discale toate în comun pot cauza apariția unor mișcări și a unei ținute anormale care în cele din urmă generează o tensiune în suprafețele articulațiiolor zigapofizeale. Organismul răspunde la acestă tensiune prin formarea de osteofite (excrescențe osoase). Așa cum osteofitele se dezvoltă în jurul marginilor capetelor articulare, va avea loc o îngroșare a acestor ariculații, proces numit hipertrofie. În sfîrşit, suprafețele articulare devin afectate de artrită. Cînd cartilajul articular degenerează (se uzează), atunci țesutul osos situat sub acest cartilaj devine descoperit și începe să se roadă de către altă margine osoasă. Aceasta la rindul său produce inflamație, edem și durere în articulație. Artrita articulației zigapofizeale evoluează lent pe parcursul unei perioade îndelungate. Aceasta în particular se datorează faptului că degenerarea, care are loc la persoanele în etate,  reprezintă cauza majoră a artritei articulațiilor zigapofizeale. Rareori simptomele dau de știre imediat ce degenerarea debutează. Uneori, însă, în cazul afectării articulare de pe urma mișcărilor rapide, torsionării puternice, extensiei în regiunea lombară a coloanei vertebrale simptomele pot fi evidențiate imediat.

4. Simptomele

Cum se manifestă boala?

De obicei durerile din cadrul artritei articulațiilor zigapofizeale se accentuează după odihnă și somn. De asemenea înclinarea trunchiului în părțile laterale sau spre posterior povoacă durere de aceeași parte pe care este afectată articulația zigapofizeală. Spre exemplu dacă va culcaţi pe abdomen pe o suprafată  plana și  ridicați porțiunea superioară a trunchiului, altfel zis efectuați o mișcare de hiperextensie, aceasta va spori tensiunea în articulațiile zigapofizeale și va genera durere în cazul dacă aceste articulații sunt afectate de artrită.

Durerea poate fi resimțită în regiunea lombară a coloanei vertebrale și poate iradia în una din fese sau în coapse și foarte rar se răspândește mai jos de genunchi. Senzații de amorțeală și furnicături (înțepături), care reprezintă simptoame de compresiune nervoasă ca regulă nu se menționează, deoarece artrita articulațiilor zigapofizeale provoacă doar durere mecanică. Durerea mecanică e generată de mișcările anormale din coloana vertebrală.

Totuși, în mod excepțional se poate manifesta și compresiunea nervoasă concomitent cu debutul durerii. După cum s-a menționat anterior artrita poate cauza apariția osteofitelor pe marginile articulațiilor zigapofizeale. În unele cazuri aceste osteofite se formează în zonele unde nervii spinali ies din canalul vertebral prin orificiile intervertebrale. Dacă ostefitele „împing” rădăcinile nervilor spinali, aceasta va provoca inflamarea și iritarea nervilor respectivi, care va provoca simptome în zonele de inervare a lor. Aceste simptome constituie: senzația de amorțeală, furnicături, diminuarea reflexelor și slăbiciune musculară.

5. Diagnosticul

Cum este diagnosticată boala?

Diagnoza începe cu culegerea anamnezei și examenul obiectiv. Medicul vă va întreba simptomele și cum acestea vă afectează activitatea zilnică. Prezintă interes pentru medic care este sediul durerii și dacă ea este acompaniată cu senzația de amorțeală și slabiciune musculară în picioare. Medicul va dori sa afle ce pozitii și ce activități agravează sau ușurează senzațiile de durere. După care medicul vă examinează ținuta (postura) și totalitatea mișcărilor în coloana vertebrală și va urmări care mișcări produc senzația de durere sau alte simptome. Sensibilitatea, forța musculară și reflexele de asemenea trebuie examenate.

Un examen rontgenologic va arătă dacă sunt careva dereglări în tesutul osos ce formează articulația zigapofizeală. Imaginea obținută la examenul roentgen poate confirma îngustarea spațiului intervertebral, cât și prezența osteofitelor în regiunea acestor articulații.

De asemenea medicul vă poate indica un examen de Rezonanță Magnetică Nucleară RMN. Examenul RMN oferă informații despre faptul dacă este prezentă o hipertrofie (îngroșare) în  articulațiile zigapofizeale. Cu ajutorului aparatului de RMN  se obțin imagini, care se prezintă ca niște secțiuni exact în zona care îl interesează pe medic. Această examenare nu necesită injectarea substanței de contrast.

Dacă este nevoie de informaţie mai detaliată medicul va poate indica examenul prin Tomografie Computerizată (TC), care prezintă în esentă la fel un examen cu raze X, insă mai detaliat si cu posibiltatea de a vizualiza pe secțiuni țesuturile corpului. Prin TC se poate determina prezența eroziunii pe suprafețele articulare și a osteofitelor în regiunea articulației zigapofizeale.

Cu scop de localizare a sursei de durere se indică puncția articulară. Concomitent  medicul aplică și injectarea de anestezic, fie în articulație sau în ramurile nervoase ce asigură inervația acestei articulații. Această procedură se efectuează sub control fluoroscopic (aparat roentgenologic ce arată imaginea în timp real) pentru a conferi medicului certitudinea că acul pentru puncție este plasat în locul necesar. Odată ce medicul este sigur de corectitudinea aplicării acului el injectează anestezicului și substanța de contrast. Medicul poate vedea cum se raspândește contrastul pentru a fi sigur că medicamentul a fost corect aplicat. Această procedură uşurează diagnosticul, iar dacă durerea a fost înlaturată aceasta va confirma suplimentar că sediul durerii a fost în articulația zigapofizeală.

Pentru efectuarea procedurii este nevoie de competenţă profesională şi utilaj respectiv. În majoritatea cazurilor procedura este efectuată de neurochirurgi, neuroradiologi sau neurologi special pregătiţi.

6. Tratamentul

Care sunt opțiunile de tratament?

Tratamentul medicamentos

În majoritatea cazurilor tratamentul artitei  articulațiilor zigapofizeale este nechirurgical. În primul rând se recomandă un regim de odihnă pe o perioadă de 1-2 zile pentru a reduce durerea și inflamația. Adesea pacienții menționează calmarea durerii atunci cînd dorm pe o saltea tare, fiind culcați pe spate și cu picioarele flectate în articulația genunchiului. Acestă poziţie reduce tensiunea în articulațiile zigapofizeale şi poate uşura durerile.

Se prescrie tratament medicamentos cu antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru a reduce durerea și reacția inflamatorie din articulații. Miorelaxantele sunt indicate pentru a reduce spasmul muscular. Pentru reducerea durerii se mai pot prescrie remedii corticosteroidiene administrate per os (prin cavitatea bucală).

Concomitent se recomandă efectuarea unor şedinţe la fizioterapeut, care stabilește ce poziții și exerciții ameliorează durerea. Medicul vă poate indica un curs de proceduri de extensie a coloanei vertebrale prin tracție. În timpul acestei porceduri se porduce o extensie moderată a coloanei vertebrale în regiunea lombară, care are scopul de a reduce tensiunea din articulațiile zigapofizeale. De asemenea medicul vă poate recomanda practicarea exercițiilor de tonizare și aerobică pentru îmbunătăţirerea tonusul mușchilor spatelui și abdomenului, cât și a controlului asupra lor. Exercițiile de aerobică mențin la un nivel înalt funcțiile plămâinilor și a inimii, astfel contribuind la sporirea rezistenței musculare, inclusiv la grupele de mușchi ai spatelui. Practicarea ciclismului staționar oferă un tratamnet aerobic perfect, care menține coloana vertebrală înclinată ușor spre anterior. Aceasta poziție duce la ameliorarea durerii la majoritatea pacienților.

Pacienții, care mai prezintă acuze la durere după tratamentele efectuate

pot avea nevoie de injecții cu anestezic în articulație sau în ramificațiile nervilor ce inervează zona respectivă. Procedura de injectare a anestezicului în interiorul articulației este asemănătoare în linii generale cu procedura de puncție articulară efectuată cu scop diagnostic descrisă anterior.  Uneori anestezicul este înlocuit cu preparate corticosteroidiene. Nu există dovezi absolut certe că aceste injecții posedă manifestă efect de durata , însă o acțiune pe termen mediu şi scurt este prezentă. Procedura poate fi însoţită şi de unele reacții adverse. De cele mai dese ori după procedura de injectare mai este necesar de a prelungi ședințele fizioterapeutice.

Tratamentul chirurgical

Pacienții cu artrita articulațiilor zigapofizeale rareori necesită un tratament chirurgical. Artrita articulațiilor zigapofizeale reprezintă sursa a 15% din durerile regiunii lombare a coloanei vertebrale. Dacă însă au eșuat celelalte metode de tratament, pacienți pot beneficia de tratament chirurgical

Opțiunile de tratament chirurgical in caz de artrita articulațiilor zigapofizeale sunt:

  • Radiculotomia
  • Fuziunea lombară posterioară

Rizotomia fasetară

Rizotomia presupune secționarea (tăierea) intenționată a ramurii nervului spinal care vine spre articulaţie. În cadrul acestei intervenții se separă ramura nervoasă ce inervează regiunea articulației zigapofizeale. Menirea acestei operații este de a stopa transmiterea impulsurilor dureroase care se transmit prin aceste ramificații nervoase. Nervul este identificat prin utilizarea procedurii de puncție articulară diagnostică descrisă anterior. Apoi chirurgul introduce un ac special profund în țesuturile regiunii lombare. O sondă este introdusă prin acest ac și cu ajutorul fluoroscopului se plasează pe ramura nervului din articulația zigapofizeală. Sonda treptat se încălzește până nervul este coagulat.

Fuziunea lombară posterioară

Artrita articulațiilor zigapofizeale provoacă durere de origine mecanică, apărută datorită degenerării părților componente ale coloanei vertebrale în regiunea lombară.

Fuziunea vertebrală în caz de artrită a articulațiilor zigapofizeale se face cu scopul de a stopa mișcările ce provoacă durere în articulații. Fuziunea vertebrală permite contopirea (fuzionarea)  a două sau mai multe vertebre într-o structură osoasă comună. Aceasta la rîndul sau limitează mișcările oaselor și în articulații din acest segment.

În cadrul acestui procedeu chirurgul plasează un grefon osos (fragment osos de transplant) pe regiunea posterioară a coloanei vertebrale. Unii chrurgi mai aplica adăugător șuruburi și plăci metalice pentru a conferi o consolidare mai buna a fragmentelor osoase, proces ce poartă denumirea de instrumentare. Aceasta previne mișcările între vertebre și în așa mod asigurînd condiții adecvate pentru concreșterea suprafețelor osoase cu transplantul.

7. Perioada de reabilitare

La ce rezultate pot să mă aștept dupa recuperare?

Recuperarea după tratamentul nechirurgical

Chiar dacă nu necesitați un tratament chirurgical, puteţi avea nevoie de a merge la medicul fizioterapeut. Este necesară frecventarea ședinţelor de proceduri fizioterapeutice de câteva ori pe săptămână, pe parcursul a 4 – 6 săptămâini. În cazuri severe la necesitate această perioadă poate fi prelungită.

Medicul fizioterapeut vă va forma un program care vă va ajuta sa vă restabiliți mișcările, tonusul și rezistența musculară în mușchii coloanei vertebrale. Dupa cum s-a menționat anterior tratamentul include și proceduri de extensie prin tracția coloanei vertebrale în regiunea lombară. Tratamnetul activ prin masaj și utilizarea diferitor forme de terapie manuală (dar cu precauţie) de asemenea sunt binevenite. Ele vin să ajute pacientului să reînceapă mișcările în coloana vertebrală cu mai puțină durere și mai multă ușurință şi siguranţă.

Manipulațiile vertebrale uneori pot ameliora pe o perioadă scurtă de timp durerile din artrita articulațiilor zigapofizeale. Fiind gândite ca o adaptare, manipulațiile vertebrale produc extinderea țesuturilor ce înconjoară articulația zigapofizeală și contribuie la restabilirea nervilor spinali și a musculaturii. Aceasta implică o extindere semnificativă a articulațiilor vertebrale, care este însoțită de un sunet caracteristic ca o pocnitură, la finele extinderii. Oricum se pare ca efectul este mai puțin resimțit dacă manipulațiile sunt folosite zi de zi în cazurile stărilor cronice.

De asemenea medicul recomandă exerciții de control și de tonificare a mușchilor ce stabilizează regiunea lombară a coloanei vertebrale.  Tot el vă va instructa cum să vă mișcați și cum să efectuați diverse activități.

Recuperarea după tratamentul chirurgical

Tratamentul fizioterapeutic în regim de ambulator de obicei este indicat pacienților ce prezentau dureri severe și slăbiciune musculară semnificativă.

După procedură de rizotomie fasetară practic nu este necesar de a efectua procedurile fizioterapeutice. Totuși medicul poate prescrie frecventarea ședințelor fizioterapeutice în cazul lipsei de tonus a mușchilor abdominali și ai regiunii lombare sau cînd pacientul nu poate deține controlul asupra durerii.

Dacă pacientul primește un program de reabilitare după rizotomie va fi suficient de a frecventa ședințele la medicul fizioterapeut pe o perioadă de 2-4 săptămâini. Recuperarea deplină se prevede după cel puțin trei luni de la intervenție.

Pacienții care au suportat intervenția de fuziune lombară trebuie să aștepte cel puțin șase săptămâini până la inițierea programului de reabilitare.

Este necesară frecventarea ședințelor fizioterapeutice pe parcursul a 6-8 săptămâini, iar recupererea deplină survine la cel puțin după 6 luni după intervenție.

Pe parcursul tratamentului după intervenția chirurgicală, medicul dv-stră poate prescrie proceduri fizioterapeutice prin utilizarea căldurii, hipotermiei, stimulare electrică, masaj și ultrasunet cu scop de reducere a durerii și spasmului muscular. După care veți însuși cum să vă mișcați sigur fără a solicita regiunea operată. În timpul perioadei de reabilitare veți practica cât mai des exercițiile ce v-au fost recomandate.

Odată ce tratamentul dv-stră ia sfârșit, medicul vă va ajuta să reveniți la activitățile cotidiene în regim normal. Se prevede ca în ideal sa vă puteți relua activitatea în mod deplin. Puteți beneficia de un intrunctaj pentru a ști cu certitudine care activități vă sunt permise și care nu.

Deși veți înceta vizitele repetate la medicul de familie, totuși veți fi nevoit să continuați exercițiile la domiciliu.

↑ Sus