ProSpine.md

Dischectomia cervicală

Întroducere

Discectomia cerviacală este intervenţia chirurgicala de înlaturare a discurilor cervicale. Discul reprezintă o pernuţă care desparte vertebrele între ele, ectomia inseamnă inlăturare. De obicei discectomia este combinată cu fuziunea vertebrelor separate de disc. În unele cazuri această procedură este efectuată fară fuziune. Discectomia cervicală fară fuziune poate fi propusă pacienţilor tineri care au intre 20 şi 45 de ani care au simptome caracteristice hernierii discului.

Acest ghid vă va ajuta sa înţelegeti

  • Din care cauză operaţia devine necesară
  • Ce tind sa obţină chirurgii
  • La ce să vă aşteptaţi in timpul restabilirii.

Anatomia

Care sunt părţile gîtului implicate

Chirurgii des efectuiază operaţia prin partea din faţă a gîtului. Aceasta e numită partea anterioară a gîtului. Structurile cheie includ ligamentele, oasele, discurile intervertebrale, măduva spinării, nervii spinali şi foramenul neural. Ocazional intervenţia chirurgicală poate fi efectuată prin partea posterioară a gîtului. Structurile importante din această arie includ ligamentele şi oasele, în special laminele ososase.

Raţionament

Ce tind să realizeze chirurgii

Discectomia de obicei uşurează simptomele herniei de disc. Hernia discului are loc cînd nucleul din centrul discului este împins prin annulus, ligament care încojoară nucleul. Materialul discului poate fi împins înafară astfel cauzînd durerea. Senzaţia de slabiciune sau amurţire în mina apare cînd nuleul presează radacina nervului spinal. Condiţa mai complicată este cazul în care nucleul herniaza din posterior direct spre măduva spinării purtînd denumirea de Hernie centrala (hernie mediană).

Discectomia diminuiază presiunea pe ligamente, nervi spinali sau măduva spinării. Discectomia este de asemenea utilizată cînd chirurgii planifică fuziunea osoasă a două vertebra cervicale într-un os solid. Majoritate chirurgilor după inlăturarea discului substiutuie spaţiul format cu transplant osos, procedura numită – fuziune cevicala. Discectomia cervicală fară fuziune poate fi propusă pacienţilor tineri care au intre 20 şi 45 de ani care au simptome de hernie a discului. Însă unii chirurgi sunt convinşi că discectomia tot timpul trebuie sa fie insoţită de fuziunea oaselor superior si inferior. Ei sunt prreocupaţi de faptul că spaţiul liber format dupa înlaturare discului poate colaba şi fi umplut cu os. Înserţia blocului osos în timpul fuziunii chirurgicale ajută la înlăturare presiunii asupra nervilor spinali deoarece implantantul lărgeşte foramenul neural. Foramenul neural este un orificiu care se deschide de fiecare parte a vertebrelor in locul unde nervii părăsesc canalul spinal. Multe cercetării asupra dischectomiei fară fuziune arată rezultat bun şi beneficii in scurt timp comparativ cu dischectomia cu fuziune. Însa pentru a face o concluzie daca aceste procedee chirurgicale au acelaşi beneficiu pe termen de durată sunt necesare cercetări suplimentare.

Pregătirea

Cum să mă pregătesc pentru interveţie chirurgicală

Decizia asupra efectuării intervenţiei chirurgicale trebuie făcută împreuna de dumneavoastră şi de chirurg.  Trebuie să inţelegeţi procedura chirurgiccală cît se poate de bine. Dacă aveţi întrebări sau vă preocupă ceva vorbiţi cu chirurgul. O dată ce va-ţi hotărît chirurgul vă poate propune o examinare completă la medicul dumneavoastră . Examinarea clinica demonstrează ca sunteţi în condiţia fizică cea mai bună penteru suporterea operaţiei. În ziua operaţiei probabil veţi fi internaţi în spital dimineaţa devreme. Nu trebuie să mincaţi şi sa beţi nimic dupa miezul noptii premărgătoare intervenţiei.

Procedura chirurgicală

Ce se întîmpla în timpul operaţiei.

Dischectomia cervicală ecte de obicei efectuată prin partea anterioară a gîtului. Ea se numeţte dischectomie cervicală anterioară. În cazul în care multe parţi a discului herniat sunt stoarse in directia posterioară a coloanei vertebrale chirurgul poate avea nevoie să opereze prin partea posterioară a gîtului utilizînd procedura de dischectomie cervicală posterioară. Pacientului i se face anestezie generelă pentru al adormi în timpul majorităţii interventiilor chirurgicale spinale. În timp ce dormiţi respiraţia dumneavoastra poate fi asistată de ventilator. Ventilatorul reprzintă un aparat care controlează si monitorizează volumul de aer din plamini.

Dischectomia anterioară

Gîtul pacintului este poziţionat spre tavan cu capul flexat in urma şi rotit uşor spre dreapta . O incizie de 4-5 cm este făcută la o distanţă de 2 -3 degete deasupra claviculei, de partea stîngă a gîtului. Partea stîngă este aleasă pentru a evita leziunea nervilor care merg spre coadele vocale. Retractoarele sunt folosite pentru o separare atentă şi menţinerea muşchilor gîtului şi ţesuturilor moi departe de chirurg ,astfel ca el să poată lucra pe partea anerioară a coloanei vertebrale. Un ac este inserat în discul intervertebral herniat şi se efectuiază examenul radiologic pentru a identifica şi confirma că este discul corect. O fîşie lungă de muşchi si ligamentul longitudinal anterior care acooperă corpurile vertebrale sunt cu atenţie trase itr-o parte . Pentru a înlătura jumătatead din faţă a discului se utilizează pensa, ulteruior se foloseşte un instrument rotator numit drill (sfredel) folosit pentru înlăturare atentă a părţii posterioare a discului. Microscopulu este folosit în ajutorul chirurgului pentru a vede particulele înlăturate ale discului şi osteofitele localizaate în apropierea măduvei spinării.Muşchii şi ţesututrile moi sunt repoziţionate. Pielea se coase.

Dischectomie posterioară

Această metodă este folosită cînd discul herniat se fragmentează în parti mici lîngă nervii spinali. Operaţia este de obicei efectuată în timp ce pacientul sta culcat cu faţa în jos, capul indoit înainte. Chirurgul face o incizie mică pe mijlocul părţii posterioare a gîtului. Pielea şi ţesuturile moi sunt separate pentru a expune oasele de-a lungul părţii posterioare a coloanei vertebrale. Se efectuiază examenul radiologic pentru identificarea discului afectat. Drilul este folosit pentru a roade lamina ososasa – partea posterioară a inlului osos ce inconjoanră meduva spinării. În cazul  herniei centrale chirurgul poate avea nevoie de înlăturarea completa a întregii lamini osoase poentru a vedea mai bine şi a fi în stare să înlăture toate prticulele discului din apropierea meduvei. Dupa roaderea laminei osoase chirurgul incizează un orificiu mic în ligamentul galben (ligamentum flavum). Ligament din interiorul canalului rahidian (spinal) format din tesut elastic cu fucţia de conectare alaminelor osoase. Prin înlăturarea părţilor acestui ligament chirurgul vede locul unde fragmentele discului herniat presează nervii spinali. Ulterior nervul spinal este cu atenţie ridicat. Utilizînd microscopul chirurgical chirurgul măreşte aria vizibilă pentru a înlătura fragmentele discului şi osteofitelor. Ţesuturile moi şi muşchii sunt repoziţiomnate la loc, pielea se suturează.

Complicaţiile

Ce probleme pot apărea

La fel ca în toate intervenţiile chirurgicale pot apărea complicaţii. Cele mai frecvent coplicaţii după dischectomie includ

  • Problemele cu anesteziia
  • Tromboflebita
  • Infecţiile
  • Leziunile nervilor
  • Persistsnţa durerilor

Aceasta nu este o lista completă a complicaţiilor posibile însă sunt cele mai frecvent intilnite.

Problemele în timpul anesteziei

Problemele pot apărea în cazul în care anestezicul utilizat poate da reacţii cu alte preparate medicamentoase folosite. Pacientul poate avea reacţie adversă însaşi la substanţa anestezica. Pe lînga aceasta poate fi afectată funcţia plaminilor în anestezie aşa cum in timpu ei plaminii nu se expansează la fel de bine. Discutaţi riscurile şi intrebările dumneavoastră cu anesteziologul.

Tromboflebita

Tromboflebita uneori numita tromboză venoasă profundă poate apărea în urma unor operaţii ,cînd singele în venele mari a picioarelor formează cheaguri . Ca rezultat apare edemul membrelor,durere la palpare. Daca chegul din venă se rupe el poate fi propulsat spre plamini unde obturează capilarele astfel deconectînd o porţiune pulmonară de la perfuzia sangvina. Procesul poartă denumire de embolism pulmonar.( Pulmonar- înseamna că se referă la plamini, embolismul se refera la fragmentele de substanţă  vehiculate în patul circular).

Majoritate chirurgilor iau măsuri  foarte serioase asupra prevenirii trombozei venoase profunde. Exista multe metode de prevenire a riscului apariţiei ei, însă cele mai efective includ

  • Restabilirea mişcărilor cît mai devreme posibil. Alte două măsuri de prevenţie includ
    • Ciorapi elastici pentru a preveni retenţiia singelui in venele picioarelor.
    • Medicamentos cu scopul de a fluidifica singele prevenind astfel formarea cheagului.

Infecţiile

Infecţiile care apar după intervenţiile chirurgicale  pe spate sunt rare , dar pot fi complicţii foarte serioase. Unele apar precoce chiar pînă a părăsi spitalul. Infecţiile pielii de obicei cedează la tratament cu antibiotice. Infecţiile care pătrund în oase şi ţesuturile moi sunt mai greu de tratat şi pot necesita intervenţie chrurgicală suplimentară pentru tratarea zonei infectate.

Traumatismul nervilor

Orice intervenţie chirurgicală efectuată în apropierea canalului spinal poate potenţial provoca traumatismul maduvei spinării sau a nervilor spinali. Trauma poate apărea prin compresie sau prin tăierea ţesutului nervos cu instrumentele chirurgicale. Prin edem inprejurul nervilor sau formare de ţesut cicatricial. Traumarea acestor structuri poate provoca slabiciune musculară, lipsa sensibilităţii în zonele enervate de nervii respectivi. Uneori în timpul intervenţiei chirurgicale pe parte anterioară a gîtului sunt lezaţi nervii care merg spre coardele vocale. În timpul efectuării intervenţiei chirurgicale anterioare chirurgii preferă sa pătrundă prin partea stîngă a gîtului unde caile nervoase spre coardele vocale au un traiect mult mai previzibil decît pe partea contralaterală. În timpul intervenţiei nervii pot fi întinşi prea  tare cînd retractoarele sunt folosite pentru menţinerea muşchilor şi ţesuturilor moi. Cînd aceasta se intîmplă pacientul poate fi răgişit timp de cîteva zile sau săptămini după intervenţie. În cazurile rare cînd nervu este lezat pacientul se poate alege cu răguşeală, oboseală vocală sau dificultatea de a pronunţa tonuri inalte.

Persistenţa durerii

Mulţi pacienţi obţin o regresare aproape comletă a simptomelor dupa operţiia de dischectomie. Ca şi în oarecare intervenţie chirurgicala e normal să va aşteptaţi la un grad anumit de durere. Daca durerea devine insuportabilă vorbiţi cu chirurgul asupra tratamentului care vă poate ajuta să o controlaţi.

După intervenţiia chirurgicală

Ce se întîmplă după operaţie

Pacienţii de obicei se pot scula din pat după o oră sau două de la intervenţie. Chirurgul vă poate indica un guler moale sau rigid pentru a-l purta, dacă nu veţi fi instructaţi să mişcaţi gîtutul foarte atent şi in poziţii confortabile. Mulţi pacienţi părăsesc spitalul după o zi de la intervenţie şi sunt in stare să conducă autoturismul peste o saptămină sau două. Pacienţii pot reveni la lucru fizic uşor după patru săptamini şi la efort fizic mai greu sau sport după trei luini de zile. Fizioterapiia este indicată de obicei numai pacienţilor cu durere sau slăbiciune musculară persistentă.

Reabilitarea

La ce să mă aştept în timpul recuperării

Pacienţii nu necesită  curs de reabilitare in mod categoric după după o operţie de dischectomie obişnuită. Chirurgii pot prescrie  un curs scurt de fizioterapie în cazul în care pacientul a pierdut tonusul muscular în umăr sau menbru superior, cînd au dureri sau cînd au nevoie de indrumări referito la reincadrarea în muncă insoţită de efor fizic major.

Dacă aveţi nevoie de tratament ambulator, probabil veţi avea nevoie sa frecvantaţi procedurile terapeutice pe durată de la două la patru săptămini. Trebuie sa va aşteptaţi că recuperarea totală durează pîna la trei luni.

La început, tratamentul terapeutic prevede combaterea  durerii şi inflamaţiei. Gheaţa şi stimularea electrică sunt pe larg folosite în acest scop. Terapeutul dumneavostră poate de asemenea folosi masajul şi alte tehnici manuale pentru a diminua spasmul muscular şi durerea.

Tratamentul activ este implimentat treptat. El include exerciţii pentru întărirea aparatului cardiovascular şi respirator. Plimbările, ciclismul staţionar sunt exerciţii perfecte pentru sistemul cardiovascular. Terapeutul vă va învăţa exerciţii speciale pentru a imbunatăţi tonusul şi controlul muscular care stabilizează gîtul şi partea posterioară a spatelui.

Terapeutul vă va instructa asupra mişcărilor şi activităţilor. Aceasta formeză tratamentul numit mecanica corporală ea vă ajută sa dezvoltaţi un nou abici de mişcări. Acest antrenament vă ajută să menţineţi gîtul într-o poziţie inofensivă in timp ce va efectaţi activităţile zilnice.

Din momentul ce stare dumneavoastră se îmbunătăţeşte terapeutul va începe să elaboreze un program de reîncadrare în lucru. Unii pacienţi nu sunt în stare să continue activitatea lor precedentă care necesită efort fizic semnificativ. Terapeutul vă poate propune schimbarea sferei de activitate pentru a vă putea întoarce la serviciu. Vă poate indica fomele de munca alternative accesibile dumnevoastră. Veţi învăţa sa vă executaţi funcţiile astfel încît  să vă protejaţi gîtul şi sa evitaţi surmenajul. Pînă a finisa cursul terapeutic terapeutul vă va orienta conduita pentru a preveni problemele ulterioare.

↑ Sus