ProSpine.md

Discectomia lombară

Introducere

Discectomia lombară este o procedură chirurgicală de înlăturare a unei părți din discul lezat. Discurile sunt niște pernuțe care separă vertebrele. Procedura se folosește de obicei atunci cînd un disc herniat sau rupt comprimă o rădăcină nervoasă.

Acest ghid ajută la înțelegerea

  • Care sunt obiectivele chirurgului
  • Ce se-ntîmplă în timpul operației
  • Ce se așteaptă de la recuperare

Anatomie

Care părți a coloanei vertebrale sunt implicate ?

Chirurgii execută discectomia lombară printr-o incizie în regiunea lombară, regiune numită posterioară a spatelui. Principala structură implicată este discul intervertebral, care funcționează ca un atenuant de șocuri dintre fiecare două vertebre. Cele două parți principale a discului sunt nucleul și inelul fibros.

Lamina osoasă formează un acoperiș de protecție peste partea posterioară a măduvei spinării. In timpul intervenției, această porțiune de os din dreptul discului lezat este înlăturată. Chirurgii mai verifică și nervii spinali, traiectul și ieșirea lor prin orificiul intervertebral. Orificiile intervertebrale sunt mici de fiecare parte a vertebrei. Nervii care părăsesc coloana vertebrală, merg prin orificiile intervertebrale unul pe partea stîngă și celălalt pe dreapta.

Argumentare

La ce se așteaptă chirurgii ?

Discectomia lombară poate alina simptomele provenite din discul herniat a regiunii lombare. Scopul principal al discectomiei este de a înlătura partea discului care comprimă rădăcinile nervoase. Scoaterea porțiunii lezate a discului la fel reduce riscul de herniere repetată.

Scopurile pot fi atinse folosind o procedură tradițională numită laminotomie și discectomie, sau cu o metodă mai nouă numită microdiscectomie. Metoda tradițională necesită o incizie mai largă și cere o perioadă mai lungă de recuperare.

Microdiscectomia devine o intervenție standard pentru hernierea lombară de disc. De cînd intervenția se realizează cu un microscop chirurgical, chirurgul are nevoie de o incizile mică în regiunea lombară. Considerată drept o intervenție minim invazivă, se crede a fi relativ ieftină din punct de vedere financiar pentru pacienți. Adepții la fel cred că acest tip de intervenție este mai ușor de realizat, previne formarea cicatricelor din jurul nervilor și articulațiilor, și ajută pacienții să se recupereze mai rapid.

Pregătirea preoperatorie

Cum se pregătește de operație ?

Decizia de a fi operat trebuie să fie facută în comun cu chirurgul. Pacientul trebuie să fie la curent cu procedurile chirurgicale, iar toate întrebările care apar să fie discutate cu medicul.

Odată decis de operație, chirurgul ar putea sugera un examen fizic complet la medic. Prin acest examen se asigură starea sănătății bună necesară de a suporta intervenția chirurgicală.

Se interzice de a mînca și bea după miezul zilei și noaptea de pînă la operație.

Procedura chirurgicală

Ce se întîmplă în timpul operației ?

Pacientul este indus în anestezie generală pentru a dormi pe perioada operației. În timpul somnului, respirația este asistată de un ventilator. Ventilatorul este aparatul care controlează și monitorizează fluxul de aer al plămînilor.

Unii chirurgi folosesc anestezie spinală in loc de anestezia generală. Anestezia spinală este injectată în regiunea lombară în spațiul din jurul măduvei spinării. Aceasta amorțește partea inferioară a spatelui și membrele inferioare. Pacienților le mai este administrat și alte preparate medicamentoase pentru a-i menține sedați pe perioada procedurilor chirurgicale.

Discectomia este de obicei realizată, pacientul fiind poziționat cu fața in jos într-un cadru special. Această poziționare permite pacientului să fie cu abdomenul relaxat și comprimat. Un alt avantaj este micșorarea de pierderi sangvine și ofera chirurgului mai mult spațiu de lucru.

Principalele proceduri a discectomiei sunt

  • Laminotomie și discectomie
  • Microdiscectomie

Laminotomie și Discectomie

Laminectomia și discectomia este metoda tradițională de înlăturare a discului. Laminotomia este scoaterea unei părți din lamina osoasă (porțiunea posterioară a inelului situată peste canalul vertebral). Aceasta oferă mai mult spațiu pentru chirurg de a scoate o parte din disc (discectomie).

Se efectuează o incizie în regiunea lombară (partea inferioară a spatelui). După separarea țesuturilor necesară expunerii coloanei vertebrale, se realizeaza imagini cu raze-X pentru a se asigura că procedura se realizeaza pe discul cu pricina. O unealtă de tăiat este folosită la înlăturarea unor mici bucăți din lamina osoasă.

Următoarea etapă chirurgul taie mici fragmente din ligamentul galbe, ligamentul lung dintre lamină și măduva spinării, astfel sunt expuși nervii din interiorul canalului vertebral. Rădăcina nervului care provoacă durere este antent deplasată lateral pentru examinarea discului lezat. În marginea externă a discului se face o gaură. Forcepsul este plasat in interiorul găurii cu scopul de a extrage materia din interiorul discului. Apoi se extrag fragmentele restante de disc.

La final, se verifică rădăcina nervoasă să nu fie tensionată. Dacă nu se mișcă liber, se taie o deschizătură mai largă in orificiul intervertebral, pasajul nervului printre vertebre.

Înainte de închiderea și suturarea rănii, unii chirurgi implantează un tampon sau o piesă din grăsime peste rădăcina nervoasă pentru a preîntîmpina creșterea țesutului cicatriceal spre nerv. Uneori se mai plasează un tub de dren în rană.

Microdiscectomie

Microdiscectomia se realizează cu ajutorul microscopului chirurgical. O incizie de aproximativ cinci centimetri este făcută in regiunea lombară direct peste discul lezat. Pielea și țesuturile moi sunt separate pentru a expune coloana vertebrală.  O imagine cu raze-X se face pentru a se asigura de corectitudinea localizării discului.

Un rectractor este folosit pentru a separa lamina osoasă de deasupra discului, apoi se face o mică incizie în ligamentul galben, expunînd nervul spinal. Un cîrlig special este plasat sub radăcina nervului spinal, cu care se ridică nervul pentru vizualizarea mai bine a discului lezat.

Mai tîrziu inelul fibros este deschis pe straturi. Materialul din interiorul discului este extras pentru a preveni o herniere repetată. De cînd se înlătură doar porțiunea lezată, partea de disc rămasă este lăsată intactă și funcțională. Apoi chirurgul inspectează zona din jurul rădăcinii nervoase și elimină orice fragment de disc liber. În cele din urmă, rădăcina nervoasă este atent mișcată pentru a vedea daca mișcarile sunt libere. Atunci cînd nervul nu poate fi mișcat, se curăță spațiul din jurul orificiului intervertebral, pasajul nervului dintre două vertebre. Dacă nervul se mișcă ușor, mușchii și țesuturile moi sunt plasate la locul lor și suturate pe straturi.

Complicații

Ce complicații pot fi ?

Ca cu toate procedurile chirurgicale majore, complicațiile pot apărea. Unele din cele mai obișnuite complicații care însoțesc discectomia lombară include:

  • Probleme cu anestezia
  • Tromboflebite
  • Infecții
  • Lezarea nervului
  • Durere care persistă

Nu este ca scop al acestui capitol de a completa lista complicațiilor posibile.

Probleme cu anestezia

Problemele pot apărea atunci cînd anestezia interacționează cu alte preparate medicamentoase pe care bolnavul le primește. În cazuri rare pacientul poate avea probleme cu însuși anestezia. În plus anestezia poate afecta funția plămînilor din cauza că plămînii nu se extind bine în timp ce persoana se află sub anestezie. Riscurile și preocupările trebuie discutate cu anesteziologul.

Tromboflebita (cheaguri de sînge)

Tromboflebita, numită uneori tromboza venoasă profundă (DVT – deep venous thrombosis), poate apărea după orice operație. Se întîmplă atunci cînd sîngele din venele mari formează cheaguri de sînge. Aceasta poate cauza inflamația piciorului care devine cald și dureros la atingere. În cazul în care gheagurile sangvine din vene se rup în bucăți, ele pot ajunge în plămîni unde se pot bloca în capilare și stopa circulația circulația sangvină intr-o porțiune de plămîn, situație numită embolie pulmonară. (Pulmonar ceea ce ține de plămîn, și embolism se referă la fragmentele străine care circulă prin sistemul sangvin). Majoritatea chirurgilor preîntîmpină DVT foartea serios. Sunt cîteva căi de reducere a riscului trombozei, dar probabil cel mai efectiv este începerea cel mai curînd a deplasării. Altele două măsuri obișnuite de prevenire includ:

  • Ciorapi elastici pentru menținerea mișcării sîngelui din picioare
  • Preparate medicamentoase care fluidifică sîngele astfel preîntîmpinînd formarea cheagurilor de sînge

Infecția

Infecția care urmează după intervenția chirurgicală este rară, dar poate fi o complicație serioasă. Unele infecții pot apărea devreme, chiar înainte de părăsirea spitalului. Infecțiile de pe suprafața pielii de obicei sunt tratate cu antibiotice, iar cele profunde care se răspîndesc în oase și țesuturile moi sunt mai greu de tratat. Pot fi necesare intervenții suplimentarea pentru tratarea acestor infecții.

Lezare de nerv

Orice operație realizată în vecinătatea canalului vertebral, poate cauza lezarea măduvei spinării sau nervilor spinali. Leziunea se poate produce de la lovirea sau tăierea țesutului nervos cu un instrument chirurgical, de la inflamația din jurul nervului sau de la formarea țesutului cicatriceal. O leziune a măduvei spinării sau a nervilor spinali poate cauza slăbirea mușchilor și pierderea sensibilității ariilor inervate de nerv.

Durerea care nu cedează

Discectomia este în special de ajutor pacienților a căror plîngerea principală pînă la operație este durerea în picior. Atunci cînd durerea de spate e principala acuză, totuși rezultatele chirurgicale variază. Dacă durerea continuă după intervenția chirurgicală sau devine insuportabilă, se discută cu chirurgul despre tratamentele care pot fi utile în controlul durerii.

Perioada postoperatorie

Ce se întîmplă după operație ?

Pacienții sunt de obicei capabili să se ridice din pat în timp de cîteva ore de la intervenție. Totuși bolnavul va fi instruit să-și miște spatele doar cu atenție și confortabil. Tubul de dren este în mod normal scos după o zi de le operație. Pacienții se pot întoarce acasă atunci cînd starea lor este stabilă.

Majoritatea pacienților se externează în ziua următoare de la operație. De obicei pot conduce în siguranță un automobil după o sătămînă sau două. Îndoirile și ridicăturile ar trebui evitate pe o perioadă de patru șase săptămîni. Oamenii de obicei se întorc la un lucru mai ușor după două patru săptămîni, iar lucru deplin și sport pot face după două trei luni. Lucrătorii a căror lucru necestită mari eforturi fizice, poate fi indicat un lucru mai puțin încordat.

Pacienții de obicei încep ambulator terapia fizică după două trei săptămîni de la data intervenției.

Reabilitarea

Ce se așteaptă de la recuperare ?

Mulți chirurgi prescriu ambulator teparie fizică timp de trei săptămîni de la operație. Terapia fizică după discectomie lombară este în general necesară doar pentru șase opt sătpămîni. Recuperarea comletă durează pînă la patru luni.

La început terapia se concentrează în controlul durerii și inflamației. Gheața și tratamentul cu stimulare electrică este în mod obișnuit folosit pentru atingerea acestor scopuri. La fel mai pot fi de ajutor masajurile necesare pentru ușurarea spasmului muscular și durerii.

Tratamentele active sunt treptat adăugate. Acestea includ exerciții pentru îmbunătățirea funcției inimii și plămînilor. Plimbările și înotul sunt ideale ecerciții cardiovasculare după acest tip de intervenție. Terapeutul la fel poate indica exerciții specifice în controlul tonusului și mușchilor care stabilizează regiunea lombară.

Medicul terapeut conlucrează cu pacientul în vederea mișcărilor și activităților care pot fi executate de catre pacient.

Această formă de tratament numită mecanica corpului, ajută la dezvoltarea unor noi mișcări. Antrenamentele ajută la menținerea spatelui intr-o poziție corectă în timpul lucrului și activităților zilnice. La început mișcările pot fi cît se poate de simple de ridicare și culcare la pat, îmbrăcare și dezbrăcare, precum și unele exerciții de rutină. Apoi se învață cum trebuie de menținut spatele într-o poziție sigură în timpul ridicăturilor și transportării lucrurilor.

Odată cu îmbunătățirea stării, terapeutul prescrie un program de exirciții de integrare mai rapidă în cîmpul lucrului. Unii pacienți nu sunt in stare să se întoarcă la lucrul lor precedent care necesită mari eforturi fizice. Totuși terapeutul poate sugera schimbarea unor activități care permite întoarcerea la lucrul anterior. Medicul mai poate sugera forme alternative de lucru. Pacientul învață să-și execute activitățile menținînd spatele într-o poziție sigură și în afara suprasolicitărilor.

Înainte de sfîrșitul ședințelor de terapie, medicul indică mai multe căi de prevenire a problemelor pe viitor.

↑ Sus